
Cele mai căutate locuri de muncă în 2025: Angajații români aplică tot mai des la joburi noi
De la începutul anului până acum s-au înregistrat peste 2 milioane de aplicări pentru aproape 50.000 de joburi disponibile.
6 Martie 2025
citește mai multArticol de Emanuela Pană
Redactor
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a publicat proiectul programului Start-Up Nation 2024-2025, împreună cu anexele care conțin toată documentația necesară pentru viitorii beneficiari. Aceștia pot primi o alocație nerambursabilă de 250.000 de lei.
A fost publicată procedura finală de implementare pentru programul Start-Up Nation 2024, care va fi lansat în 2025. Beneficiarii pot primi 50.000 de euro, bani nerambursabili, cu o contribuție proprie de 12.500 de euro, pentru a-și deschide propria afacere.
Potrivit consultanților în fonduri europene, antreprenorii trebuie să contribuie cu 12.500 de euro pentru a avea șanse reale de finanțare. Valoarea totală a proiectului ajunge la 62.500 de euro, iar beneficiarii trebuie să creeze două locuri de muncă.
Pentru a obține un punctaj mai mare, cei care au absolvit un curs de antreprenoriat își deschid un SRL înainte de a depune proiectul de finanțare.
Cei care au deja o formă juridică pierd puncte în procesul de selecție. Bugetul alocat programului este de 446.185.295 euro, din care 85% provin din fonduri europene, iar 15% din bugetul de stat. Acești bani vor fi folosiți pentru a oferi ajutoare de câte 50.000 de euro fiecărui beneficiar eligibil, inclusiv tinerilor antreprenori. Toate informațiile despre program sunt disponibile pe site-ul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Cel mai probabil, sesiunea de înscrieri va fi deschisă în luna martie.
Proiectul va fi axat pe Pilonul I și Pilonul II, fiecare având un modul dedicat cursurilor antreprenoriale pentru beneficiari și un modul de finanțare, bazat pe proiectele depuse.
Grupul-țintă eligibil pentru Pilonul I – Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor – include persoane cu vârsta între 18 și 29 de ani, care nu au împlinit 30 de ani la momentul înscrierii în aplicația electronică. Aceștia trebuie să aibă un nivel minim de școlarizare absolvit, conform ISCED 2 (Clasificarea Internațională Standard a Educației).
Bugetul total pentru Pilonul I – Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor – este de 295.750.000 euro, din care 238.000.000 euro provin din fonduri europene, iar 57.750.000 euro reprezintă cofinanțare de la bugetul de stat. Distribuția fondurilor este următoarea: 266.000.000 euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate și 29.750.000 euro pentru regiunea București-Ilfov.
Grupul-țintă eligibil pentru Pilonul II include persoane fizice majore cu un nivel minim de școlarizare absolvit conform ISCED 2. Acestea sunt: tineri cu vârsta între 30 și 34 de ani, persoane în căutarea unui loc de muncă, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane inactive care nu fac parte din forța de muncă și persoane din grupurile dezavantajate pe piața muncii.
Bugetul total pentru Pilonul II este de 150.435.295 euro, din care 127.870.001 euro provin din fonduri europene, iar 22.565.294 euro din bugetul de stat. Finanțarea este destinată regiunilor mai puțin dezvoltate, fără regiunea București-Ilfov.
Prin intermediul proiectului se finanțează:
Vizualizări: 2
Vezi toate articolele
Vezi toate produsele